Stingerea, Vampirii din Morganville 7 de Rachel Caine – recenzie

Sinopsis:

Maleficul Bishop nu mai stăpâneşte peste oraşul Morganville. Ca urmare, vampirii localnici au făcut concesii importante populaţiei umane. Cu nou-regăsitele lor libertăţi,
Claire Danvers şi prietenii ei aproape că încep să se simtă în largul lor…
Claire chiar poate să se concentreze asupra studiilor, iar prietena ei, Eve, este primită în compania teatrală locală.
Numai că, atunci când una dintre colegele ei de scenă dispare, după ce începuse să lucreze la un documentar de scurt-metraj, Eve se gândeşte la ce-i mai rău. Claire şi Eve descoperă curând că proiectul acestui film, al cărui subiect îl reprezintă chiar vampirii, este mai amplu şi mai primejdios decât ar fi bănuit cineva.

Recenzie:

S-a terminat si povestea cu Bishop, intr-un fel asteptam acest lucru pentru a vedea ce poveste nascoceste in continuare autoarea si daca va introduce personaje noi, si uite cum apare Kim care se transforma in cea mai buna prietena a lui Eve si culmea a fost si iubita lui Shane. Claire este geloasa pe aceasta Kim si incearca sa o evite cat mai des, dar nu prea reuseste cand afla ca a disparut. Michel, Eve si Shane si mobilizeaza pentru a o gasi alaturi de Myrim, dar odata cu aceste cautari descopera ca Kim a montat in fiecare casa, camere de filmat pentru a realiza un „Big Brother” al vampirilor. Si culmea totul se complica cand Ada vrea sa o omoare pe Eve. Toate aceasta alcatuiesc inca un volum plin de actiunea, dragoste si multe altele si finalul bineinteles ne lasa sa ne imaginam continuarea.

Punctaj:

5/5

Citat:

-Am numai doua cuvinte pentru tine, zise Claire, iar cel de-al doilea e… ma-tii. Completeaza-l tu pe primul.

Comanda:

Comanda acum cartea de la Editura Leda la doar 36.9 lei. Click aici!

Despre autor:

Rachel Caine, pe adevăratul ei nume Roxanne Longstreet Conrad, este o autoare americană de SF, fantasy, suspans şi horror, care publică din 1991 sub mai multe pseudonime. Pe lângă seria Vampirii din Morganville, Rachel Caine este autoarea şi a popularei serii Weather Warden, care cuprinde Ill Wind, Heat Stroke, Chill Factor, Windfall, Firestorm, Thin Air, Gale Force, Cape Storm şi Total Eclipse. Sub pseudonimul Julia Fortune publică romane tie-in, după producţii cinematografice sau TV de succes, cum ar fi Sacrifice Moon (Stargate SG-1), 2004. Rachel şi soţul ei, artistul iluzionist R. Cat Conrad, locuiesc în Texas, împreună cu iguanele lor, Popeye şi Darwin, cu un mali uromastyx numit (cât se poate de adecvat) O’Malley şi cu o ţestoasă-leopard botezată Shelley (după poet, fireşte). Vă invităm să-i vizitaţi website-ul la adresa http://www.rachelcaine.com şi pagina de pe MySpace, http://www.myspace.com/rachelcaine.

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

6 răspunsuri la Stingerea, Vampirii din Morganville 7 de Rachel Caine – recenzie

  1. Imi pare foarte rau ca nu am seria 😐 E super recenzia
    Seria se intinde destul de mult..

  2. mi-a placut mult ce am citit din aceasta seria(vol 1-4)sper sa am ocazia sa le citesc si pe celelalte

  3. Carla♥ zice:

    Si eu la fel am citit ..doar primele patru volume..dar as vrea sa continui.:D

  4. Alecsa All zice:

    Chiar trebuie sa fac si eu rost de volumul 4 ❤ Povestea parca devine din ce in ce mai buna :))

  5. Izabela zice:

    trebuie sa imi vina cartea..!!!..nu mai am rabdare abia astept sa o citesc:D

  6. Giddusadik zice:

    Foarte frumoasa recenzia ta! Pacat ca eu nu am nici macar primul volum din serie…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s