Altfel de ingeri de Lili St. Crow numai la Leda

DRU ANDERSON NU SE TEME DE ÎNTUNERIC, DEŞI AR TREBUI.

Dru Anderson călătoreşte prin toată America alături de tatăl ei, vânător de creaturi supranaturale: zombi, vampiri, vârcolaci, poltergeisti… Iar  Dru îl ajută câteodată, dar mult mai puţin decât ar vrea ea. În definitiv, e doar o adolescentă obişnuită, de şaisprezece ani – de fapt, nu chiar obişnuită, căci nu toate fetele de şaisprezece ani se pricep să mânuiască o armă şi nici nu ştiu prea multe despre Lumea Reală, lumea creaturilor întunecate. În plus, are ceea ce bunica ei numea „har”.

Când, într-un orăşel cufundat în zăpadă din Dakota de Sud,  tatăl lui Dru încearcă să distrugă un vampir puternic numit Sergej, el este transformat într-un zombi.  După ce îl împiedică pe tatăl ei să o omoare, Dru  îşi dă seama că a devenit următoarea ţintă a creaturilor nopţii şi trebuie să facă orice ca să-şi salveze pielea. Iar dacă vrea să supravieţuiască, trebuie să se bazeze pe ce au învăţat-o tatăl şi bunica ei: să înceapă să aibă încredere în oameni.

Alături de Graves, un coleg de clasă care este muşcat de o fiinţă stranie şi transformat într-un loup-garou (pe jumătate vârcolac), şi de Christophe, un djamphir (vânător de vampiri, pe jumătate vampir şi el), Dru se angajează într-o luptă pe viaţă şi moarte cu maleficul Sergej.

Altfel de îngeri este primul volum din seria care poartă acelaşi nume, şi aici facem cunoştinţă cu personajele principale. Deşi Graves pare să fie cel preferat de Dru, este clar că amândoi băieţii sunt suficient de atrăgători pentru a promite o anumită tensiune a relaţiilor în volumele viitoare. Iar Dru Anderson este o eroină fascinantă, credibilă, care aduce un suflu proaspăt în literatura de gen, puternică, îndrăzneaţă şi nicidecum perfectă, dură, dar în acelaşi timp vulnerabilă.

DRU ANDERSON

Nimeni nu îi poate spune ce să facă.

„Întunecată, periculoasă, sexy! Dru Anderson este o nouă eroină dură a cărei poveste o veţi citi dintr-o suflare.” – Richelle Mead, autoarea bestsellerului Academia Vampirilor

Pentru mai multe informaţii despre această serie şi despre autoare, vizitaţi www.strange-angels.com si www.lilithsaintcrow.com.

Date tehnice pentru primul volum: format 13 x 20 cm, cartonat, 352 pagini, preţ de listă 34,90 lei

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

30 de răspunsuri la Altfel de ingeri de Lili St. Crow numai la Leda

  1. ioanaraluk95 zice:

    ok deci ziua asta devine din ce in ce mai buna 😀
    mai intai am vazut postu cu Infernal Devices si acum asta ::X:X:X:X
    abia astept 😛

  2. yoana17yoana zice:

    Ce bine ca au pastrat si de data aceasta coperta.

  3. Darkflayer zice:

    imi place cum arata coperta.iar descrierea pare interesanta

  4. Marya. zice:

    Imi place foarte mult ca nu se bazeaza doar pe un anume tip de creaturi ci ca apar mai multe: varcolaci, zombi, poltergeisti. Sunt foarte curioasa cum se va descurca Dru ca si vanatoare de creaturi supranaturale si cum va decurge lupta cu Sergej.

  5. CCAM zice:

    Ei da, asta pare ca merita citita mai ales ca este laudata de multi, iar Leda a ales-o!

  6. yoana17yoana zice:

    Leda face cele mai bune alegeri:x
    Majoritatea cartilor mele sunt de la Leda

  7. yoana17yoana zice:

    La mine majoritatatea:-? restul sunt Corint Junior ,Egmont si Litera
    Am una si de la ,,headline”

  8. yoana17yoana zice:

    si Nemira sa nu uitam….mi-am cumparat Talismanul si Lira (Mostenirea)

  9. monika96 zice:

    fata de pe coperta imi aduce aminte foarte mult de ROSE din Academia Vamprilor

  10. monika96 zice:

    voua nu va aminteste de rose?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s