Seria Fascinatie de Mellisa Marr numai la Rao

Regula nr. 3: Nu te holba la zâne invizibile. Aislinn a văzut dintotdeauna zâne. Fiinţe puternice şi periculoase, ei nu se arată lumii muritoare. Aislinn se teme de cruzimea lor – mai ales dacă ar descoperi că le poate vedea şi îşi doreşte să fie la fel de neştiutoare de prezenţa şi existenţa lor ca ceilalţi adolescenţi.  Regula nr. 2: Nu vorbi cu zâne invizibile. Acum zânele o urmăresc. Unul dintre ei, Keenan, care este deopotrivă înspăimântător şi atrăgător, încearcă să vorbească cu ea, îi pune întrebări. Lui Aislinn îi e frică să-i răspundă.  Regula nr. 1: Nu le atrage niciodată atenţia. Dar e prea târziu. Keenan este Regele Verii care şi-a ales regina pentru nouă secole. Fără ea, vara va dispărea cu siguranţă. El este hotărât să o transforme pe Aislinn în Regina Verii cu orice preţ – indiferent de dorinţele sau planurile ei. Dintr-odată nici una dintre aceste reguli care au protejat-o până acum pe Aislinn nu mai funcţionează şi sunt în joc multe: libertatea ei, prietenul ei bun, Seth, viaţa ei, totul. Intrigile zânelor, iubirea muritoare şi ciocnirea dintre legile străvechi şi aşteptările se combină în acest basm al secolului XXI.

Departe de ochii muritorilor, într-o lume de umbre şi primejdii, are loc o aprigă luptă pentru putere. După secole de stabilitate, echilibrul dintre Curţile zânelor a dispărut şi Irial, stăpânitorul Curţii Întunecate se luptă să-şi ţină unite zânele rebele şi devenite recent foarte vulnerabile. Dacă nu va reuşi, vor urma vărsări de sânge şi multă brutalitate. La 17 ani, Leslie nu ştie nimic despre zâne şi intrigile lor. Când se simte atrasă de un prea frumos tatuaj format din ochi şi aripi, nu ştie decât că şi-l doreşte din tot sufletul, convinsă că va fi un simbol tangibil al schimbărilor pe care şi le doreşte cu disperare în viaţa ei. Tatuajul va aduce schimbări, dar nu cele la care visa Leslie, ci schimbări sinistre, profunde, care vor fi mai mult decât simbolice. Aceste schimbări îi vor apropia pe Leslie şi pe Irial, atrăgând-o pe Leslie tot mai adânc în tărâmul zânelor, unde, incapabilă să reziste farmecelor acestei lumi, va fi expusă multor pericole. Melissa Marr continuă poveştile despre zâne cu o istorie întunecată, despre tentaţii şi consecinţe şi eroism în cele mai neaşteptate momente.

Deci, copertile sunt bestiale. Mai ales cea de-a doua.

Daca doriti sa comandati cartile, o puteti face dand un click pe linkul de mai jos:

*Pentru Fasciantie: http://www.raobooks.com/raobooks_fisa_carte.php?fisa_id=2256&niv1_id=2&niv2_id=22002&niv3_id=220023049&niv4_id=2200230494046

*Pentru Obsesie: http://www.raobooks.com/raobooks_fisa_carte.php?fisa_id=2374&niv1_id=2&niv2_id=22002&niv3_id=220023049&niv4_id=2200230494046

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

5 răspunsuri la Seria Fascinatie de Mellisa Marr numai la Rao

  1. Geanina zice:

    Am citit primul capitol Fascinatie si parea interesant( diferit as pute spune , eu sunt doar cu cartile cu vampiri).

  2. andra zice:

    Pare foarte interesant 😉

  3. Francesca zice:

    @Fetelor:o colega de clasa a citit seria si a zis ca e draguta,e buna pentru o pauza de la vampiri@co. :))Exact cum a spus si Geanina,pentru ca e diferita. Nu prea ma dau eu in vant dupa zane…ultima serie cu creaturi gen zane a fost pe la 12 ani cand am citit seria cu inorogi de la Corint Junior de Vicki Blum. O stie cineva? 😀

  4. Geanina zice:

    Nu , vb ta nu ma dau in vant dupa inorogi . Insa sincer copertele sunt cam incarcate, pre mult roz.

  5. RRoxana zice:

    Am citit Fascinatie. Am si Obsesie, insa nu am citit-o. De acum.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s